Follow Us
Archive for ianuarie, 2017
21 ianuarie-ziua internaţională a îmbrăţişărilor
Îmbrăţişările presupun gesturi sincere, simple şi calde, uneori chiar gesturi mici care pot face minuni mari pentru fiecare dintre noi.
Studiile au arătat că îmbrăţisările, pe lânga faptul că aduc armonie in relaţiile dintre oameni eliminând tensiunile, au un efect benefic şi asupra sănătăţii noastre.
Îmbraţişările sunt considerate ,,medicament universal” deoarece au un efect tonic asupra organismului prin creşterea nivelului de oxitocina, hormon ce joacă rolul esenţial în relaţia dintre mamă şi copil prin legătura unică dintre cei doi, bazată pe iubire şi încredere.De asemenea, în timpul îmbrăţişării scade nivelul de cortizol, hormonul stresului.
În timpul îmbrăţişării se eliberează şi alte substanţe benefice cum ar fi dopamina, substanţă secretată de creier răspunzătoare de starea de bine şi de buna dispoziţie. În realitate, îmbrăţişarea ne oferă ceea ce căutăm de-a lungul vieţii:
- Ne face să ne simţim mai bine
- Risipeşte sentimentul de singurătate, scurtează distanţa dintre oameni
- Ne ajută să ne depăşim fricile
- Ne dezvoltă curajul şi stima de sine
- Ne transformă în persoane calde, dezvoltă altruismul
- Transmit încredere, dezvoltă optimismul
- Dezvoltă sentimentul de acceptare si de toleranţă
- Scade tensiunea arterială şi riscul apariţiei bolilor cardiace
- Reglează producţia de hemoglobină
- Ajută la eliberarea durerii fizice
Cu alte cuvinte, îmbrăţisarea vindecă, din acest motiv se spune că ,,îmbrăţişarea are o putere tainică şi că nu există îmbrăţişare rea, există doar îmbrăţişări bune şi îmbrăţişări grozave”
Pentru ziua de azi şi pentru cele ce vor urma, noi, #laboratorul Humanamed vă dorim să oferiţi şi să primiţi ,,îMBRĂŢIŞĂRI GROZAVE”!
Rh – negativ şi culoarea ochilor
Stiaţi că…
Persoanele cu Rh negativ au ochii deschisi la culoare? În general culoarea ochilor este albastră, verde sau gri, iar ochii lor pot sa-şi schimbe nuanţa în funcţie de starea lor de spirit.
Cercetările in domeniu arată că persoanele cu Rh negativ manifestă anumite caracteristici comune:
- au presiunea arterială mai scăzută decât cei cu Rh pozitiv
- prezintă sensibilitate crescută la lumină şi la soare
- au un IQ mai mare decât IQ-ul mediu
- au o statură cel puţin medie spre înaltă
- au imunitate crescută în faţa bolilor
- dezvoltă mai uşor abilităţi intuitive
In cultura chineză, cei care deţin Rh negativ si grupa sanguină A sunt numiţi ,,deţinători ai sângelui de panda” deoarece este o grupă de sânge rară şi pe cale de dispariţie ca şi ursuleţii panda.
Datele statistice arată ca Australia este in topul populaţiei cu Rh negativ.
Zincul, element indispensabil în alchimia frumuseţii şi a sănătăţii
Adesea se spune că frumuseţea vine din interior, cu alte cuvinte frumuseţea înseamnă sănătate iar starea de sănătate deplină este dată de echilibrul mineralelor, a vitaminelor şi a oligoelementelor din organism.
De acest echilibru al organismului se face răspunzător şi ZINCUL. Atunci când zincul se găseste în organism la un nivel optim ne bucurăm de un păr frumos, piele frumoasă, unghii netede, buna funcţionare a organelor, psihic echilirat, adică de sănătate deplină.
Efectele pozitive ale zincului pentru starea de sănătate deplină erau cunoscute încă de pe vremea vechilor egipteni, frumuseţea emanată de zeiţa Nefertiti fiind influenţată de alimentele bogate în zinc. De altfel, zincul este considerat un element indispensabil în alchimia frumuseţii.
Zincul are un rol esenţial în fertilitatea ambelor sexe.În cazul doamnelor, deficienţa de zinc poate să genereze probleme legate de ovulaţie, iar în cazul domnilor, deficienţa de zinc influenţează producerea de testosteron, este responsabil de afecţiunea prostatei şi de chelirea prematură.
Deficitul de zinc este mai des întâlnit la persoanele care au o afecţiune cronică, la persoanele care se alimentează nesănătos, sunt strict vegetariene, la persoanele stresate, la cele care consumă frecvent alcool, cafea, ceaiuri diuretice, antibiotice, contraceptive orale, corticosteroizi şi la femeile care au menstruaţie abundentă.
Deficitul de zinc se mai manifestă prin :
- Capacitate redusă de vindecare a bolilor
- Păr fragil si absenţa regenerării acestuia
- Unghii care se rup usor
- Piele neuniformă, cosuri, acnee
- Imunitate scăzută, predispoziţie la răceli
- Apetit scăzut
- Diminuarea capacităţii olfactive şi gustative
- Astenie
- Agravarea diabetului zaharat, etc
Cea mai buna sursă de procurare a zincului este cea alimentară, se găseşte în peşte, seminţe, alune, nuci, brânză, carne rosie, carne de pasăre, pâine integrală, fasole, linte, soia, etc. Zincul se mai găseşte şi sub formă de suplimente alimentare, dar înainte de a se consuma aceste suplimente este indicat să se măsoare zincul prin analize de laborator deoarece excesul de zinc are un efect toxic asupra organismului.
Excesul de zinc din organism se manifestă prin: dificultate la mers, vorbire neinteligibilă, tremurături, greaţă, vărsături, scădere a nivelului de HDL – colesterol ( colesterolul bun), etc.
Este atât de simplu să fim sănătoşi!
TORCH -ul si inflenţele infecţiilor asupra sarcinii
Femei sănătoase =>Mame sănătoase =>Copii sănătoși
TORCH – ul si influenţele infecţiilor asupra sarcinii
Dorința cea mai mare a femeilor de pretutindeni este să devină mame de copii sănătoși.E bine să se știe ca sănătatea mamei influențează sănătatea bebelușului.
Întelegem că pe perioada sarcinii există o serie de riscuri dar multe din acele riscuri pot fi recunoscute, evitate sau rezolvate.
Una din analizele de laborator importante care poate să contribuie la eliminarea anumitor riscuri este analiza complexului TORCH.
Complexul TORCH implică o serie de analize de sânge recomandate femeilor care intenționează să rămână însărcinate, femeilor însărcinate dar și nou născuților dacă aceștia prezinta simptome ale unei infecții din grupa TORCH.
Ce inseamnă complexul TORCH și de ce este important sa facem această analiză?
T- toxoplasma gondii
O – alte infecții
R – rubeolla
C – cytomegalovirus
H – herpes simplex virus
Testul TORCH e util atât în determinarea anumitor afecțiuni cât și în prevenirea lor.În cazul pierderii unei sarcini, existența rezultatelor testului poate să ofere anumite indicii legate de cauze astfel încât ele să poată fi prevenite la o sarcină viitoare.
Testul TORCH indică dacă persoana a are o infecție recentă – IgM, a avut o infecție mai veche – IgG sau nu a avut niciodata infecția respectivă.Infectiile din complexul TORCH pot fi asimptomatice dar se pot manifesta și prin febră, icter, marirea în volum a splinei și ficatului, tulburari de auz, anomalii la nivelul ochilor și alte simptome mai puțin specifice.
TOXOPLASMA – este provocată de un parazit.Infecția se transmite de la mamă la făt prin placentă.Bebelusii sunt adesea expuși toxoplasmozei congenitale care netratată poate cauza orbire, surditate, crize si dizabilități intelectuale .
RUBEOLLA – este o infecție virală transmisă cu ușurință prin strănut sau tuse, infecția ajunge de la mamă la făt afectând dezvoltarea acestuia.Poate să producă afecțiuni cardiace, deficiențe de auz sau vedere.În cazuri extreme, rubeolla poate provoca pierderea sarcinii.
CYTOMEGALOVIRUS – CMV – reprezintă cea mai comună infecție congenitală la bebeluși.Acest virus poate provoca micuților deficiențe de vedere și chiar deficiențe mintale.Copiii care dezvolta infecția dupa naștere sunt mult mai vulnerabili la pneumonii și hepatite.
HERPES SIMPLEX VIRUS – infecția cu HSV este cea mai des întâlnita in infecțiile virale comune, bebelușii contractând virusul in 80% din cazuri chiar în timpul nașterii când virusul poate să pătrundă in organismul bebelușilor prin piele, căi respiratorii, ochi sau gură.Infecțiile diseminate atacă ficatul, glandele suprarenale dar și alte organe.Această afecțiune poate să dea afecțiuni ale sistemului nervos central.
Rezistenţa diferită la frig
Stiaţi de ce femeile sunt mai puţin rezistente la frig decât barbaţii?
Explicaţia constă in faptul că hormonii feminini, estrogenii, diminuează fluxul sanguin la nivelul extremităţilor. În plus, in cazul femeilor, masa musculară este mai mica decât la bărbaţi iar găsimea şi muşchii sunt buni izolatori termici.
De asemenea si anumite deficienţe ale organismului fac ca frigul să fie suportat mai greu.
- Hipotiroidia, glanda tiroidă secretă prea putini hormoni, metabolismul e incetinit iar în acest caz corpul produce mai putină căldură.O analiză de TSH confirmă dacă tiroida este responsabilă de senzaţia permanentă de frig.
- Anemia, cantitatea scăzută de fier ( fierul transportă oxigenul către celulele care produc energie ) reduce nivelul de energie iar termostatul intern rămâne blocat la un nivel mai mic decât cel normal.
- Circulţia periferică deficitară, sistemul circulator are rolul de a transporta apa, nutrienţii şi oxigenul la celulele corpului, celelule răspunzătoare de producerea de energie.
- Deshidratarea, in cazul deshidratării corpul devine foarte sensibil la temperaturile extreme.Hidratarea corespunzătoare stimulează metabolismul care produce energie
- Diabetul, glicemia mare afectează şi vasele de sânge diminuând circulatia sanguină la nivelul extremităţilor
- Oboseala este o altă cauză care generează senzaţia permanentă de frig.
S-a constatat că unele medicamente ( vasoldilatatoarele, antiinflamatoarele, somniferele, unele hipotensoare, etc )slăbesc mecanismele de apărare împotriva frigului. De aceea este bine ca persoanele care se află în tratament cu astfel de medicamente să evite expunerea la frig.
#eCoolSăFiiSănătos
#AnalizeMedicaleHumanamed
Sinuzita – afecţiune agravată de frig
Sinuzita – afecțiune agravată de frig
Sinuzita este o inflamație a sinusurilor care se manifestă in special în sezonul rece cauzată in principal de infecții bacteriene sau infectii virale.
Aceasta se manifestă prin:
- Dureri de cap, senzație de cap greu
- Oboseală și iritabilitate
- Nas înfundat, lipsa mirosului
- Tuse, stări de greață, stări de vomă
- Dureri dentare
- Stări febrile
- Secreții nazale purulente, etc
Sinuzita poate fi depistată în urma unei radiografii, a testelor alergologice, a examenului microscopic si bacteriologic al secrețiilor nazale şi a consultului de specialitate.
Pe lângă expunerea la frig, apariția sinuzitei este favorizată și de imunitatea scăzută dată de lipsa rezervei de vitamine a organismului prin alimentația neadecvată calitativ si cantitativ, fumat și netratarea corespunzătoare a răcelilor banale.
Lipsa instaurării tratamentului in sinuzite poate genera complicații greu de remediat.